Reteta Pastrav cu Legume la Cuptor
Postat de Larisa pe 18 AprCum nu mai servisem o masa care sa contina peste de mult, si ieri am fost in Carrefour la cumparaturi, am zis ca ar fi cazul sa schimbam situatia. Asadar:
Reteta Pastrav cu Legume la Cuptor
Ingrediente:
- 4 pastravi eviscerati
- 4 cartofi mari
- un morcov mare
- 1 ceapa mare
- 2 rosii mari
- usturoi
- unt
- pesmet
- lamaie
- busuioc
- cimbru
- ulei de masline
- vin alb sec
- sare
- piper
Spalam bine cei 4 pastravi.
Pregatim un mujdei simplu, doar cu usturoi si ulei. Amestecam cca 100 grame unt, cu sare, piper, busuioc, cimbru. Cand acestea au consistenta unei paste omogene, punem 2 linguri generoase de mujdei si continuam sa amestecam. Cu pasta astfel obtinuta, umplem generos cei 4 pesti. Stropim pestii cu ulei de masline, sare si zeama unei lamai mari. Punem folie peste, si dam la rece pentru aproximativ o ora.
Intre timp, pregatim legumele. Cartofii curatati si spalati, se taie cuburi mari. Ceapa, morcovul si rosiile se taie rondele. Ungem o tava cu unt si asezam legumele.
Incingem bine cuptorul la 180-190, si ne pregatim sa bagam la cuptor, atat tava cu legume cat si pestele pe gratar. Punem tava cu legumele in parte de jos a cuptorului si adaugam o cana de apa, condimente dupa gust si o cana de vin alb sec. Deasupra tavii, punem gratarul aragazului pe care asezam pastravul dat prin pesmet. Se lasa la cuptor aproximativ 40-50 de minute. Daca timpul de coacere difera, se scot legumele cand cartoful este copt si pestele cand pesmetul capata o nuanta aurie.
Servim pestele alaturi de legume, lamaie si mujdei. Un pahar de vin alb sec, merge la fix.
Pofta buna!

(
Nu exista comentarii pentru
Reteta Pastrav cu Legume la Cuptor